Alegorie blogo-cosmică

Dragi cititoare şi cititori, începem azi seria editorialelor în care lărgim puţin sfera discuţiilor noastre pentru a cuprinde şi probleme importante ale omenirii şi, de ce nu, ale sufletului uman, conştienţi insă mereu de entanglarea permanentă cu lumea fotbalului, adevărată axis mundi în jurul căreia revoluţionăm implacabil.
În această zi insorită de primăvară cititoarele şi cititorii vor putea întrezări o fărâmă a zbuciumului sufletesc care macină încontinuu lăuntrul unui blogger adevărat, travaliu care este deopotrivă sămânţa suferinţei interioare şi izvor nesecat al creaţiei artistice.
La făurirea fiecărul nou articol, blogger-ul topeşte ca într-un creuzet speranţe şi temeri, raţiune şi credinţă, fapte şi gânduri, pe scurt întregul său univers interior, pentru ca rezultatul să fie pătruns de răsuflarea arzătoare a artei. Născut printr-un astfel de efort creativ, articolul îşi va părăsi părintele spiritual şi va orbita singur în continuum-ul spaţiu-temporal, în timp ce artistul îşi va începe lungul drum al suferinţei, suferinţă care însă se va constitui în mustul spiritual din care apoi se va distila creaţia viitoare. Mai întâi, văzându-şi opera lansată în universul blogului, artistul este apăsat de sentimentul unei spaime transcedentale, imposibil de definit, dar atât de reală incât pare chiar tangibilă. Stăpânindu-şi impulsurile primordiale de a şterge şi a elimina imediat articolul din istorie, creatorul se simte scindat între frica de mereu ameninţătorul eşec şi speranţa unei descătuşări cathartice, vorba lu' Aristotel. Această luptă viscerală trenează uneori indefinit, ducând inevitabil, mai devreme sau mai târziu, la ruinarea completă a anima-ului creator.
Există însă şi excepţii, care abat traiectoria tragică predestinată blogger-ului artist. La fel cum gravitaţia curbează razele inefabile ale Soarelui, există şi în universul artistic o forţă de neoprit, care singură poate abate tendinţa asimptotică spre dezintegrare spirituală a creatorului. Acestă forţă se numeşte simplu "cititorul". Cititorul, acest permanent feedback cibernetic care menţine artistul fixat în domeniul umanului, fără să-i permită coborârea spre infinitul negativ ! La contactul cu efectele răvăşitoare ale creaţiei sale în spiritul cititorilor, sângele creatorului se învălmăşeşte spre creier, inima pompează cu furie şi lumea întreagă se învârte în jurul său. Atunci, şi doar atunci, are loc acel fenomen unic, pentru care cuvintele sunt prea sărace pentru a-l putea descrie, prin care artistul este din nou atins cu harul creaţiei, în contact nemijlocit cu spiritul intim al artei ! Şi această explozie primordială dă naştere unui nou ciclu blogger-istic, al câtelea oare, din istoria fără sfârşit a lumii.

Bibliografie:
1. Andrei Sechelea, "Catharsis-ul şi meandrele sale de-a lungul istoriei", publicat 07.04.2005, Editura YahooMess.
2. Vlădut, Volintiru, "Noi descoperiri despre influenţele catharsis-ului în societatea contemporană", publicat 07.04.2005, Editura YahooMess.
3. Irina Balan, "O enigmă şi un miracol istoric: blogul ca fenomen catalizator", publicat 04.04.2005, Editura CursEcSiMarketing
4. Andrei Sechelea, "Redescoperirea spiritului latin în cultura italiană", publicat 07.05.2005, Editura YahooMess.