Saturday, April 23, 2005

Discuţii aprinse la Ligă

Bună seara, transmitem în direct de la sediul Comisiei de Disciplină a Ligii Profesioniste de Hattrick. Deşi este aproape 1 noaptea, discuţiile despre ultimul meci al echipei Nic's Wildacts nu s-au terminat. Pentru cei care nu au citit incă cel mai recent articol de pe blog, la final acest meci a degenerat într-o bătălie de neînchipuit, când suporterii echipei gazdă au năvălit pe teren şi au snopit în bătaie fără discriminare arbitrii, jucătorii echipei adverse şi reporterii mass-media. Motivul a fost lovirea intenţionată a tânărului portar Claude Bannier, promovat de-abia în preziua meciului de la rangul de slab la inadecvat, de către jucătorul echipei "Colţul Blocului", Vlăduţ Creţu. Sărmanul portar a fost condamnat la patru săptămâni de recuperare, în timp ce jucătorul a văzut doar cartonaşul galben.
Deşi discuţiile s-au terminat pentru azi, nu s-a ajuns la nici un rezultat încă. Cel mai probabil deciziile vor fi luate mâine sau poimâine. Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise, dată fiind gravitatea situaţiei, dar trăgând cu urechea pe la uşă am reuşit să auzim frânturi din discuţie, pe care vi le punem acum la dispoziţie.

"... aşa ceva nu s-a mai intâmplat în 100 de ani de fotbal ..."
"... Creţu merita chiar mai mult, să fie torturat de viu acolo pe teren ..."
"... inacceptabil, propun să sancţionăm cu amenda maximă ..."
"... bietul băiat, atât de tânăr şi atât de ..."
"... hai băi că-mi eşti simpatic, toţi îmi sunteţi simpatici, ..."
"... puţi băi nespălatule, nu mai găseşti săpun la buticul din colţ ?"
"... ba tu puţi de bani şi afaceri necurate ..."
"... ba tu !"
"... ba tu !"
"... şi dacă se retrage Mircea Sandu cine va ..."
"... vedeţi dacă Dom' Profesor Tomescu mai doarme, sau Doamne fereşte, a păţit ..."
"... şapte de pică..."
"... ce faci băi nu răspunzi la culoare ..."
"... mai fac o râmă să mă relexez..."
"... incredibil, dublă din nou! Piţi ăsta are ..."
"... şase patru, poartă în casă."

După cum vedeţi, discuţiile au fost aprinse şi tensionate până la sfârşit. Când au ieşit, membrii comisiei păreau epuizaţi de atâta efort intelectual, aşa că au refuzat să stea de vorbă cu presa, sub motiv că sunt rupţi de oboseală după munca depusă. Aşteptăm deci pentru mâine decizia finală.

Cam atât de aici. Să ne revedem cu bine şi mâine.

Labels:

1 Comments:

At 2:01 PM, Blogger Marv said...

Excelent reportaj...

 

Post a Comment

<< Home