Saturday, June 25, 2005

Nic şi Ştefan cel Mare, înfrânţi la Războieni

Dragii mei Radu, Oana şi Matei, s-au cum dracu' v-o fi chemând, din ciclul "Povestiri istorice" vă voi povesti astăzi despre înfrângerea managerului Ştefan cel Mare, alias Nic The Great, în bătălia de la Războieni, alias jud. Timiş, în care au curs râuri de sânge şi s-a prăpădit toată floarea Moldovei.

După cum spune Letopiseţul Ţării Wildcats-ilor, managerul Nic era un on "mare la stat, şi mai mare la Hattrick". Cu o armată de numai 11 oameni el a decis să înfrunte întreaga armie turcească chiar la ei acasă, în Timiş. Profitând şi de absenţa mijlocaşului de bază al oştii, suspendat în urma meciului precedent cu hoarda tătară, pentru teribila confruntare a fost aleasă tactica strămoşească a atragerii inamicului în capcană: după primul şoc al luptei, infanteria avea să simuleze o retragere, cedând mijlocul terenului de luptă, pentru ca apoi oştenii bine ascunşi în pădurile de pe flancuri să izbească puternic armata otomană din lateral.

Însă lucrurile nu au decurs perfect. În iureşul de început al luptei, mai-marele ienicerilor, Kurt Riedl, reuşeşte să pătrundă pe flancul stâng al apărării noastre, îşi încordează arcul şi înscrie cu săgeată norocoasă. Ai noştrii nu se lasă intimidaţi, şi, în câteva minute, paşa Sinan Fernando Domínguez îşi pierde şi ultimii doi dinţi şi este nevoit să ceară schimbarea de pe teren, atins fiind săbiile şi crampoanele tăioase şi bine ţintite, la glezne, ale românilor. În minutul 16, tunarul de serviciu Abel Palos ocheşte vinclul din stânga şi trage. Ghiuleaua trece însă pe lângă bara din stânga a cortului lui Baiazid, şi face prăpăd doar printre spectatorii care asistau paşnici la bătălie. După puţine minute vine şi replica turcilor: acelaşi ienicer Kurt Riedl trimite o splendidă torpilă, însă Portarul Sucevei (de fapt al Iaşilor), Bruno Lebouvier, se aruncă la sarificiu şi apără cu propriu-i piept poarta română.

Într-un moment de inspiraţie sublimă, căpitanul de plai Gheorghe Atanasiu, în fruntea unei cete de oşteni călare, tineri şi infierbânaţi, ţâşneşte din pădurea de pe flancul drept, pătrunde până in inima armiei adverse şi aduce egalarea pe tabela de marcaj. Bucuria e de scurtă durată, căci acelaşi Kurt Riedl împreună cu spahii săi îşi croieşte drum cu buzduganul prin centrul apărării ieşene şi otomanii preiau conducerea. Se joacă însă pe contre, şi în curând Gheorhge Atanasiu împreună cu şoimarii săi schimbă flancul de luptă şi inscrie splendid şi de pe partea stângă.

La pauză, soarta bătăliei era indecisă. Ştefan-Nic se retrage în munţii, până la casa Vrâncioaei, pentru a se reculege înaintea reprizei a doua. Din păcate, o cădere neaşteptată a internetului îl împiedică să mai ia contact cu echipa în prima parte a reprizei secunde. Nu este exclus să fi fost vorba de o tactică subversivă a otomanilor, care să fi apelat la astfel de mijloace neortodoxe. Rămasă fără genialul conducător, armata română nu mai face faţă duşmanului şi încasează încă o boabă, iar gradul de organizare şi disciplină scade dramatic. Cînd, printr-un efort supraomenesc, amiralul Nic reuşeşte să reia legătura cu oştirea sa, lucrurile au alunecat deja pe o pantă negativă. Nic se aruncă atunci în mijlocul bătăliei pentru a conduce singur armatele noastre spre victorie, însă este oprit de arbitrul de rezervă, care îl avertizează că riscă să fie trimis în tribune dacă intră pe teren. În aceste momente dramatice de final, lipsiţi de stamina şi, se pare, şi de pistil, ai noştrii nu pot stopa două noi incursiuni victorioase ale inamicilor, care măresc diferenţa la trei, Doamne, şi toţi trei. Sfârşitul celor 90 de minute înregistrează un deznodământ sângeros, aproape neverosimil pentru un meci care începuse atât de echilibrat!

Pînă la bătălia următoare, numai bine,
Grigore Ureche

Labels:

2 Comments:

At 3:20 PM, Blogger Aciduzzo said...

Asa da povestire.Vestitii cornicari privesc cu respect catre tine ,caciarta cronicaritului merge mai departe...

 
At 8:02 PM, Blogger Andrei Volintiru said...

hmm....da da,dar maestre pe cand o noua cronica?

 

Post a Comment

<< Home